Se apropie finalul turului în Rusia, iar Dan Petrescu trebuie să își definitiveze planul pentru intermercato. Șefii lui Dinamo Moscova vor să-i dea pe mână un buget de 20 de milioane de euro pentru transferuri, dar pentru asta se vor face câteva sacrificii de ordin financiar. Unul este reducerea salariilor câtorva dintre fotbaliștii aflați la final de contract, primul dintre aceștia fiind fundașul Denis Kolodin. Medaliat cu bronz la Euro 2008, apărătorul de 30 de ani va suferi o micșorare semnificativă a salariului său, cifrat la puțin mai mult de jumătate de milion de euro, iar asta se va întâmpla și cu alți dinamoviști aflați la final de contract.
Între timp, Dan Petrescu a mai adăugat un nume pe lista jucătorilor pe care îi dorește din iarnă. „Bursucul” crede că postul de fundaș stânga este un punct vulnerabil în echipa sa, fapt pentru care crede că fundașul lui Bayer Leverkusen, cehul Michal Kadlec, ar fi o inserție reușită pentru a completa echipa ce are misiunea de a se califica în play-off-ul primei ligi ruse în a doua parte a sezonului.
Fotbalistul de 27 de ani este unul dintre cei mai buni oameni ai „aspirinelor”, titular în toate cele 8 meciuri din Bundesliga în care a apărut în acest sezon și marcator al unui gol, însă momentan este pe tușă din cauza unei accidentări suferite la ligamentele încrucișate în partida din grupele Ligii Campionilor, cu Rapid Viena. Perioada de inactivitate estimată de medici pentru Kadlec este de aproximativ o lună și jumătate, iar Dan Petrescu speră ca șefii săi să profite de situație pentru a-l transfera pe ceh la Moscova. Fotbalistul este cotat la 7 milioane de euro.
41 de selecții și 8 goluri are Kadlec pentru naționala Cehiei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER